Noi secrete sunt scoase la iveală la Castelul Corvinilor din Hunedoara, unde lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare.
Este vorba despre două creaturi mitologice, cu cap de om, corp de animal și aripi de vultur, ce au fost descoperite pe zidurile din Sala Dietei.
Cele două creaturi pictate străjuiesc străjuiesc prima intrare din Sala Dietei spre Galeria Huniazilor.



În ce privește perioada în care aceste picturi au fost realizate, urmează ca specialiștii să efectueze o serie de analize în urma cărora vor putea stabili cărei perioade aparțin.
Vor trebui realizate o serie de analize fizico-chimice pe pigmenți și pe mortare, coroborate cu observații stilistice, ceea ce va permite o datare a acestora, alături de celelalte două personaje descoperite anterior“, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.


Alte două fresce interesante, descoperite în urmă cu o lună
În luna iunie a acestui an, restauratorii au mai scos la lumină două fresce. Imaginile, descoperite tot în Sala Dietei, înfățișează două personaje îmbrăcate elegant, după moda orientală, ambele înarmate cu halebarde.
Unul dintre bărbați poartă un veșmânt de culoare roșie, împodobit cu flori vișinii, iar celălalt, unul închis la culoare, peste care purta un caftan roșu, împodobit cu blană.
Cei doi străjuiesc intrarea centrală spre Galeria cu burdufuri.




Aceste lucrări fac parte din cea de-a doua etapă de restaurare și punere în valoare a Castelului Corvinilor, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de 6,6 milioane de euro, conceput și câștigat de Primăria Hunedoara.
Vrei să admiri noile descoperiri? Vino la Hunedoara și vizitează castelul, o bijuterie ce strălucește tot mai tare pe zi ce trece.