Munții Retezat sunt considerați „perla” Carpaților și „tărâmul fermecat cu ochi albaștri”, iar acest lucru se datorează și celor peste 50 de lacuri glaciare, precum Zănoaga (cel mai adânc lac glaciar din România), Tăul Porții (aflat la cea mai mare înălțime – 2.269 de metri) și Lacul Bucura (cel mai mare lac glaciar din România). Lacul Bucura este situat în Parcul Național Retezat, la 2.040 de metri altitudine.

Lacul Bucura acoperă o suprafață de aproape 9 hectare și se află la o altitudine de 2.040 de metri. Are o lungime de 550 de metri și o lățime de 160 metri. Adâncimea sa atinge 15,5 metri. Este destul de ușor accesibil, oferind el însuși acces la cele mai înalte vârfuri din Retezat: Peleaga (2.509 m), Păpușa (2.508 m) și Retezat (2.482 m).

Turiștii pot chiar campa pe marginea sa, dacă doresc să se odihnească înainte de a încerca să ajungă pe vârfuri, iar peisaje sunt de vis și te încarcă cu cea mai bună energie.

Cum ajungi la Lacul Bucura

Accesul la lac se face din șoseaua Hațeg-Caransebeș, de la kilometrul 61 (Cârnești), prin Clopotiva – Grebla – Gura Zlata – Gura Apei, circa 35 de kilometri de drum asfaltat. De aici se urcă pe drumul forestier ce se oprește la Drăcșanu, pe o distanță de 14 kilometri.

Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia se ajunge la Bucura. Orice efort fizic, merită, pentru că odată ajunși la destinație, frumusețea în starea ei pură și naturală, aerul curat, izvoarele și sălbăticia acestor locuri, îți taie respirația și te face să îți dorești să te reîntorci.

Legenda Lacului Bucura

Lacul Bucura este locul unde haiducii din Banat, Transilvania şi Oltenia se întâlneau pentru a-şi împărţi comorile, despre care se zice că zac şi acum pe fundul lacului. Tot aici, strămoşii noştri făceau nedei, încă din secolul XVI. Nedeile mari de la Bucura se ţineau în anii bisecţi şi durau trei zile.

Se zice că la ea participa un număr foarte mare de localnici care se încingeau într-o horă ce înconjura lacul. Nedeia începea pe 22 iunie, iar a doua zi, hora se învârtea în permanenţă, toată ziua, până când soarele apunea spre Munţii Ţarcu, iar umbra de pe lac urca încet spre Vârful Peleaga.

Photo credit: Erdos Levente

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

image

imageYour request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!
image