Biserica din Densuș

O mulțime de povești circulă despre biserica din Densuș: se spune despre ea că ar fi cea mai veche biserică din piatră din România, cu slujire neîntreruptă de aproape 2000 de ani. Dacă ajungi în zonă, unii localnici îți vor spune că au auzit din moși strămoși că biserica ar fi fost ridicată de “urieși”, a căror prezență încă este simțită în mentalul colectiv al Țării Hațegului.

De altfel, masivul Retezat, însuși, poartă un nume coborât din povești cu giganții de altădată, însă asta e altă istorie, pe care v-o vom spune la vremea potrivită.

Biserica din Densuș, actualmente lăcaș de cult ortodox

Istoricii spun că biserica “Sfântul Nicolae” din Densuș, actualmente lăcaș de cult ortodox funcțional, este, într-adevăr una dintre cele mai vechi biserici din România. Ea ar fi fost ridicată în secolele XII-XIII, fiind, astfel depășită cu cel puțin un secol de și mai bătrâna “rotondă” din Geoagiu, tot în județul Hunedoara.

Una dintre poveștile încetățenite printre localnici este aceea că aici ar fi existat, acum mai bine de 2000 de ani, un altar dacic. După cucerirea noii provincii, bogate în aur, lemn, dar și roade ale pământului, căruia nu degeaba romanii îi spun Dacia Felix, una dintre legende spune că generalul Longinus, recunoscător zeului său protector, zeul Marte, zeu al războiului, ridică aici o biserică creștină.

De altfel, localnicii se laudă astfel, cu câteva recorduri de legendă: cea mai veche biserică din piatră (deși această poveste nu se verifică), cea mai veche icoană cu Hristos pictat în ie românească, dar și o poveste emoționantă, un fel de Romeo și Julieta de Țara Hațegului, legendă despre care se spune că ar fi venit pe filiera fraților cărturari densușieni și pe care o puteți afla numai dacă veți poposi în gazdă la hațeganii cei primitori.

Biserica din Densuș, apreciată de Nicolae Iorga

Dar, să vedem câteva date certe: ridicată în secolele XII-XIII, pe ruinele unei construcții din secolul al IX-lea după Hristos, mare parte a materialului de construcție provine de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, noua capitală a Daciei cucerite de romani, situată la câțiva kilometri distanță.

Scriind despre această biserică, Nicolae Iorga nota că este “fără pereche în toată românimea”. Pictura ei, extrem de veche se pare că datează din secolul al XV-lea, iar biserica din Densuș figurează pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.

Micuță, cu un plan pătrat de șase pe șase metri, biserica este acoperită cu plăci de piatră, iar încăperile adăugate în partea ei sudică, spun istoricii, au fost construite, cel mai probabil, în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Pietre romane purtând amprenta stilului romanic târziu, lei funerari care „pătează” cu alb nuanțele de cenușiu ale zidurilor, dar și pictura murală deosebit de valoaroasă realizată, la 1443, de faimosul pictor Ștefan și echipa sa de zugravi de biserici, fac din Densuș una dintre atracțiile de excepție ale zonei!

Deși nu s-a ajuns până acum la un consens definitiv, în condițiile în care istoria poate ajunge să fie reintrerpretată, în lumina noilor descoperiri, istoricii specializați pe arheologie medievală consideră că biserica aparține categoriei edificiilor cneziale românești. Ctitori ai locașului se bănuiesc a fi nobilii hațegani din familia Mușana. O altă variantă, în afara legendei că Longinus însuși ar fi înălțat monumentul religios, este aceea că biserica ar fi fost ridicată, de fapt, în memoria generalului roman.

Zugravul Ștefan, autorul picturilor de pe altar

Ce se știe cu certitudine legat de biserică, în afara semnatarului picturii de la 1443, este numele unui preot, cel mai vechi preot cunoscut, pe care l-ar fi chemat Dalc. Pictorul principal, zugravul Ștefan, format, potrivit specialiștilor, în tradiția picturii specifică perioadei neamului Basarab și a mult mai cunoscutei mănăstiri de la Curtea de Argeș, este autorul picturilor de pe întregul altar.

El menționează, în partea stângă a intrării în biserică: “A pictat Ștefan”. O inscripție în slavonă aduce câteva lămuriri și completări, e drept fragmentate, deci nu foarte clare: „… la anul 6952 (adică 1443) luna octombrie 23 s-a pictat Sfântul Nicolae … jupâneasă și fetelor … Amin”.

De pe la jumătatea secolului al XVI-lea, vreme de aproape două secole, frescele au fost acoperite cu var și se pare că, în acest interval, lăcașul de cult ar fi deservit, în aceași timp, atât comunitatea ortodoxă, cât și pe cea reformată a nobililor locali (nemeși), protestanți, maghiarizați. De asemenea, în zonă funcționa și o parohie calvină, iar biserica monument ar fi fost preluată , pe la 1.700 de uniți, urmând să revină comunității ortodoxe câteva zeci de ani mai târziu.

Dacă veți vizita biserica din Densuș, veți constata că sfinții pictați pe pereți au ochii scoși cu tot cu tencuială. Poveștile sătenilor spun că ochii sfinților ar fi fost împunși de cotropitorii musulmani (turci) ajunși în zonă, ca răzbunare pe creștinii pe care doreau să-i cucerească și să-i subjuge.

Țara Hațegului, istorie, povești și legende

Pentru aceste povești, dar și pentru multe altele, pentru Drumul Vulcanilor, pentru istoriile cu dinozauri pitici de Hațeg, unici în lume, pentru Casa Vulcanilor, pentru poveștile legate de mlaștina din Peșteana, unde puteți găsi strania plantă carnivoră, dar și pentru Muzeul Satului Hațegan din Peșteana unde vă așteaptă nenea Antonică Socaci, un pasionat al tradiției, biserica din Densuș e motivul perfect să porniți la drum.

Țara Hațegului e o splendoare, iar despre ea nu degeaba scriitorii au scri că este o “mică Elveție”! Vara cu soarele și umbra ei, dar și iarna, când “zăpezile sunt albastre” iar Retezatul ne așteaptă pentru ture încântătoare, opriți pentru un moment goana mașinii pentru a respira un strop de cer de la Densuș. Vă va încânta!