Municipiul Deva se va transforma, în 1 iunie, într-un imens loc de joacă pentru copii de toate vârstele.
Trei dintre cele mai importante locații din oraș: Piața Unirii, Piața Victoriei și Parcul ,,Cetate” Deva, vor deveni scena unor momente memorabile, unde imaginația, curiozitatea și veselia vor fi la cote maxime.
Jocuri, ateliere senzoriale și de creație, spectacole de teatru, dansuri, expoziții de roboți, personaje costumate în eroi din desene animate, animatori pe picioroange, concursuri, activități sportive și un concert exploziv susținut de îndrăgita artistă Alina Eremia. Cu toate acestea, și multe altele, îi așteaptă organizatorii pe sărbătoriții acestei zile.


O zi dedicată jocului și distracției
Distracția este programată să înceapă încă de dimineață. Astfel, de la ora 10:00, muzica veselă cu DJ Kuky, personaje de poveste, ateliere creative, pictură pe față, spectacole de teatru și magie vor anima centrul orașului. Copiii vor putea dansa, desena, crea, vor vedea expoziții de roboți, statui vivante, personaje costumate din lumea desenelor animate: Mickey Mouse, Minnie Mouse, Tom & Jerry, personaje Disney, Scufița Roșie, Vrăjitoare, Prinți și Prințese etc și animatori pe picioroange.


„Pe platoul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” – Piața Victoriei, începând cu ora 10:00, vor fi spectacole de dans, demonstrații de taekwondo, gimnastică și airsoft, realizate de cei mai talentați tineri ai orașului.
De asemenea, pe strada 1 Decembrie 1918,în fața Bibliotecii Județene ,,Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva, vor avea loc concursuri și demonstrații sportive, flashmoburi și un tur cu bicicletele. În oraș vor fi montate trei tobogane cu acces gratuit pentru copii. Și în Parcul «Cetate» vor avea loc o serie de evenimente dedicate copiilor.
Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o zi magică, în care râsul și prietenia vor fi personajele principale!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.


Concerte în Piața Unirii
Seara, de la ora 18:00, aduce multă energie cu trupele „The Story”, „Astă seară”, „Art Adventures”, Denis Pauna și un concert exploziv susținut de îndrăgita artistă Alina Eremia.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Foto: arhivă Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva