Turiștii și localnicii care vor poposi, duminică, 11 mai, în Cetatea Deva, de la ora 12:00 la 15:00, vor avea ocazia să asiste la o serie de activități „puse în scenă” de Garda Cetății.
Oștenii vor efectua activități interactive și reconstituiri istorice, care vor aduce la viață atmosfera medievală și tradițiile acelei perioade.
Va fi o călătorie fascinată în timp prin legende, cavaleri și ceremonii medievale.





Destinat atât localnicilor, cât și turiștilor, acest eveniment oferă oportunitatea de a păși într-o lume medievală fascinantă, de a explora istoria fortăreței printr-o poveste captivantă și plină de culoare.
„Odată cu începerea sezonului estival, reluăm și activitățile cultural-artistice în cetate. Turiștii, dar și devenii, vor putea să asculte frumoasele legende și istoria fascinantă a Cetății Deva, considerată una dintre cele mai importante fortificații medievale din Transilvania.
Vă invităm să fiți parte din această poveste și să descoperiți, alături de noi, magia și măreția unei epoci pline de legende și istorie!
Seara, de la ora 18:00, vă așteptăm în Parcul Cetății pentru a lua parte la concertul susținut de Old Band”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.



Programul evenimentului
O multitudine de activități interactive pregătesc oștenii pentru publicul ce va lua parte la eveniment. Echipați cu straie medievale, aceștia vor efectua o patrulare spectaculoasă, aducând în prim-plan imaginea unei armate medievale autentice.
Vor aduce cu ei și armele specifice perioadei medievale, cu care sunt pregătiți să facă demonstrații impresionante și să prezinte tehnici de luptă specifice acelei perioade. Astfel, publicul va avea o viziune reală asupra vieții din acea eră.



Povești fascinante despre istoria încărcată de mister a cetății vor adânci înțelegerea trecutului fortificației, iar ceremonialul drapelului va fi un alt moment de neratat.
Un alt moment de neratat este ceremonia de înnobilare a cavalerilor, care va reda în mod autentic onorurile și tradițiile epocii medievale.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Primăria Municipiului Deva.