Demonstrații cu arme medievale, jocuri și concursuri cu tematică istorică și activități interactive pentru publicul de toate vârstele. De toate acestea vor avea parte turiștii și localnicii care vor urca duminică, 29 iunie, între orele 11:00 și 14, în Cetatea Devei.



„Garda Cetății Deva îi va întâmpina din nou pe toți cei care, la finele acestei săptămâni, duminică, vor urca în cetate. Legendele, dar și istoria fascinantă a acestui loc, vor fi prezentate publicului.
Vă invităm să descoperiți secretele vieții de garnizoană, să învățați despre armele, echipamentele și strategiile de luptă din trecut și să vă bucurați de o experiență captivantă, în mijlocul unei cetăți pline de poveste”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.


Evenimentul „Garda Cetății Deva – Activități medievale” aduce în prim-plan o atmosferă spectaculoasă, ce amintește de vremurile cavalerilor și ale vechilor garnizoane.
Organizatori sunt Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.