Ediția din acest an a „Maialului Orăștian” a adus pe scena amplasată, pe parcursul a trei zile, în incinta Arena Park Orăștie o sumedenie de artiști consacrați, dar și tinere talente.
A fost un sfârșit de săptămână plin de bucurie, cântec, jocuri și activități pentru toate vârstele și bucate alese.
Sărbătoarea câmpenească de tradiție, ce dăinuie de peste un sfert de veac, s-a bucurat de un public numeros, și în acest an, ce a depășit cu mult așteptările organizatorilor.
A fost un succes răsunător, cu momente de neuitat pentru toți participanții.






„Au fost trei zile de Maial pline de bucurie, iar Arena Park a fost din nou inima orașului! Atmosferă caldă, oameni fericiți, copii râzând, muzică bună și un sentiment clar: suntem o comunitate unită, frumoasă și plină de viață! Fiecare zi a adus laolaltă o mare de oameni: părinți și bunici cântând lângă cei mici, prieteni reîntâlniți, momente sincere, aplauze și voie bună. Pentru reușita acestui eveniment, doresc mulțumesc fiecărui participant și tuturor celor care s-au implicat în organizarea sa”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.
Trei zile pline de surprize și voie bună
Trupa Holograf, Andrei Bănuță, DIMA’S Group, dar și îndrăgiți interpreți de folclor, între care Cornelia și Lupu Rednic, sunt doar câteva dintre numele celor care au încântat publicul cu muzica lor, pe parcursul celor trei zile de sărbătoare.





Vineri, publicul a cântat și a dansat alături de Lena Miclăuș, Carmen de la Sălciua, Andrei Bănuță, iar sâmbătă, trupa Holograf a creat o atmosferă de poveste la Orăștie. Publicul a savurat fiecare piesă și a fredonat versurile alături de artiști.





Ziua de duminică a fost rezervată folclorului autentic. Pe scenă au urca îndrăgiți interpreți între care se numără Lorena Pascu, Aida Busuioc, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Ciprian Roman, Ovidiu Homorodean, Lele Crăciunescu, Cornelia și Lupu Rednic, Silvia Timiș și Cătălin Iancu.








Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Orăștie, Consiliul Local Orăștie și Casa de Cultură Orăștie, în parteneriat cu Autentic Events.