Ediția cu numărul XV a celui mai mare festival din țară pe perioada antică, DacFest – Sub semnul lupului, se anunță a fi una de colecție.
Sute de reenactori din țară și din străinătate își vor așeza taberele în fața „Cușmei dacice” (Măgura Uroiului), unde vor organiza confruntări îndrăznețe, vor organiza ateliere medievale cu meșteri pricepuți, vor găti bucate alese, după rețete străvechi și vor avea chiar și un moment de prezentare de modă antică.
Evenimentul va avea loc pe parcursul a patru zile, în 17- 18 iulie la The Museum of the Dacian and Roman Civilization Deva și Simeria, iar sâmbătă și duminică, 19 – 20 iulie, la Măgura Uroiului, lângă Simeria.




O serie de premiere, la ediția din acest an
Un număr impresionant de reenactori, aproape 400, ce fac parte din trupe de reconstituire istorică din mai multe ţări europene şi chiar din Statele Unite ale Americii, participă la ediția din acest an a îndrăgitului festival de reconstituire istorică.
Pentru prima data în istoria evenimentului, DacFest se întinde pe durata a patru zile. Începe în 17 iulie, cu conferinţa ştiinţifică „Civilizaţiile antice din spaţiul românesc – Trecut, prezent şi viitor” la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Vineri, în prima parte a zilei, va avea loc o nouă conferință, dedicată specialiștilor, iar seara acțiunea se mută la Simeria, unde va avea loc mult așteptata deschidere.





„Va avea loc o paradă cu torţe şi pregătesc o surpriză publicului care este chemat, de la ora 21:30, în centrul oraşului Simeria, în zona Centrului de Afaceri.
Pregătiţi-vă să fiţi asaltaţi de trupele de romani, daci şi alţi barbari! La lăsarea întunericului, priviţi spre Măgura Uroiului şi ţineţi aproape aparatele pentru fotografii … pline de culoare!
Deschiderea oficială a festivalului va fi transmisă live, din drone”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Lucian Panov, președintele Asociației Terra Dacica Aeterna – organizator al evenimentului.


Două zile pline de activități și surprize pentru public
Sâmbătă şi duminică, de la ora 10:00, organizatorii DacFest vă cheamă la Măgura Uroiului, pentru două zile în care veţi fi purtaţi prin istoria antică. Vor avea loc momente interesante, prezentate de istoricii Cătălin Borangic şi Tudor Roşu. Totodată, cei aproximativ 400 de reenactori se vor împărţi în tabere care se vor înfrunta pe câmpul de luptă în faţa unei noi fortăreţe ridicate de daci.
„Pe parcursul zile, veţi putea admira dansuri antice, spectaculoase lupte între gladiatori, concursuri dedicate copiilor, prezentări din moda vremurilor şi puteţi participa la numeroasele ateliere de bijuterie, ceramică, confecţionare de jucării, cosmetică, fierărie, gastronomie, inscripţii şi sculptură în piatră, jocuri romane, monetărie, mozaic, muzică, plante medicinale, prelucrare de lemn, metal, os şi piele, scriere, ţesătorie, textile, tir cu arcul sau zale. Pentru prima dată, evenimentul va găzdui şi o lansare de carte «DacFest – File de poveste»”, a mai precizat Lucian Panov.




Sâmbătă seara, de la ora 20:00, după confruntarea dintre daci şi romani, încep concertele. Pe scenă vor urca Cimpoierii din Transilvania, Iarba Fiarelor, Nightlosers.
În jurul orei 22:30, este programat ritualul focului sacru, apoi proiecţii cu lasere şi un uimitor spectacol cu foc al celor de la Ignis Phantasia.
Duminică, de la ora 10:00, sunteți așteptați în taberele antice, pentru a lua parte la ateliere, jocuri și antrenamente și exerciții militare. Va avea loc și un târg de sclavi, bătălia finală, iar la ora 16:00, închiderea oficială a evenimentului.
Reenactori din Țara Galilor, pentru prima dată la eveniment
Au confirmat prezenţa mai multe asociaţii de reconstituire istorică: Romanitas din Italia, Cohors I Praetoria din Ungaria, Legio I Italica din Bulgaria, Legio II Augusta din Anglia, Legio XX Deva Victrix din Ţara Galilor, Provincia Hispania Novae Romae din Spania, Pro Antica din Polonia şi, din România, Garda Apulum, Omnis Barbaria, Historia Renascita, Romula Malva, Veteres Milites, Dacii Singidavei, Legio Dacica, Asociaţia Culturală Tomis şi Terra Dacica Aeterna.


Evenimentul este organizat de Terra Dacica Aeterna și susţinut de Consiliul Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Primăria Oraşului Simeria şi Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria.
În acest an, pentru prima dată, proiectul cultural „DacFest – Sub semnul lupului” este finanţat de Ministerul Culturii.
Programul evenimentului:

Joi, 17 iulie
- 10:00 – Conferinţa ştiinţifică – „Civilizaţiile antice din spaţiul românesc – Trecut, prezent şi viitor” (Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva) – acces limitat
Vineri, 18 iulie
- 10:00 – Conferinţa ştiinţifică – „Civilizaţiile antice din spaţiul românesc – Trecut, prezent şi viitor” (Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva) – acces limitat
- 21:30 – Deschiderea oficială a festivalului cu transmisiune live din drone (Centrul de Afaceri – Business Centre Simeria)
Sâmbătă, 19 iulie
- 10:00-18:00 – Tabere antice, ateliere meşteşugăreşti şi activităţi interactive
- 10:30-12:00 – Concurs pentru copii „Pui de dac” (cu elevii din Simeria şi împrejurimi)
- 14:30-15:30 – Prezentarea dacilor şi a romanilor
- 16:00-17:00 – Antrenamente şi exerciţii militare
- 17:00-17:30 – Prezentare de modă antică
- 17:45-18:00 – Lansare de carte – DacFest – File de poveste
- 18:00-18:30 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori
- 19:00-20:00 – Prima confruntare dintre daci şi romani
- 20:00-22:30 – Concerte: Cimpoierii din Transilvania, Iarba Fiarelor, Nightlosers
- 22:30-23:00 – Ritualul focului sacru şi spectacol cu foc – Ignis Phantasia
- 23:00 – Încheierea celei de-a doua zile de festival
Duminică, 20 iulie
- 10:00-15:30 – Tabere antice, ateliere meşteşugăreşti şi activităţi interactive
- 10:30-11:00 – Harpastum (joc sportiv antic)
- 11:00-11:30 – Antrenamente şi exerciţii militare
- 13:00-14:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori
- 14:15-14:30 – Prezentare de carte – DacFest – File de poveste
- 14:30-15:00 – Târg de sclavi
- 15:30-16:00 – Bătălia finală
- 16:00 – Închiderea oficială a festivalului.