Străjerul Castelului Corvinilor, cavalerul de pe Turnul Buzdugan, a fost coborât la sol pentru prima dată după 152 de ani. Acesta urmează să intre într-un amplu proces de restaurare, mai apoi, va fi reamplasat pe aceeași poziție.
Statuia, un cavaler în armură completă care ține cu mâna dreaptă o suliță de a cărei hampă este prinsă o tăblie metalică ce are traforat anul 1873, ȋl reprezintă pe Ioan de Hunedoara.
Realizată din bronz, aceasta are o înălțime de aproximativ 2,50 metri și o greutate de circa 200 de kilograme.



„Vizitatorii care ne vor călca pragul în perioada care urmează nu îl vor mai vedea pe cavalerul de pe Turnul Buzdugan. Acesta a fost coborât și urmează să intre într-un amplu proces de restaurare.
Atât statueta din metal, cât și soclul din lemn pe care era așezată, sunt într-o stare destul de avansată de degradare. Urmează ca restauratorii să evalueze în detaliu și abia apoi ne vor spune cât vor dura lucrările”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.



„Cavalerul în armură” urmează să fie restaurat şi reamplasat pe aceeași poziție după ce-i va fi redată o înfățișare cât mai apropiată posibil de cea originală.
„Este un moment simbolic important al celei de-a doua etape de restaurare a Castelului Corvinilor. Cu toții am admirat decenii la rând cavalerul de pe Turnul Buzdugan. În vara acestui an m-am încumetat să urc pe schela special amenajată până în vârful turnului pentru că am dorit să mă asigur că poate fi dat jos fără riscuri prea mari. Mă bucur nespus că, acum, avem posibilitatea de a-l restaura şi de a-l păstra pentru generațiile viitoare”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.


Ideea amplasării unui cavaler în armură pe Turnul Buzdugan i-a aparţinut arhitectului Ferenc Schultz, decedat în 1870, iar aceasta s-a reuşit a fi materializată doar în 1873 de către arhitectul Imre Steindl.
Din păcate, nu se cunoaște numele artistului care a realizat frumoasa lucrare.
A început cercetarea arheologică în Sala Cavalerilor
Și în perioada următoare, chiar dacă temperaturile de afară vor fi în scădere, la castel lucrările continuă. Acum se lucrează la schimbarea învelitorii acoperișurilor, precum și în Sala Cavalerilor în care tocmai a fost demarată cercetarea arheologică.



„Trebuie investigată cauza tasărilor care au apărut și care au dus la degradarea dalelor, acesta fiind și motivul cercetărilor arheologice. Vor fi luate măsurile care se impun pentru a se stabiliza substratul, după care se vor monta dale noi, identice cu cele demontate, confecționate de aceeași firmă care le-a făcut în urmă 135 de ani”, a mai precizat Sorin Tincu.
Lucrările, parte dintr-un amplu proiect de restaurare
Restaurarea statuii reprezintă doar o mică parte din proiectul de restaurare în valoare de 6,6 milioane de euro, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiect care vizează, în total 27 de obiective de restaurare, conservare și punere în valoare (Sala Dietei, Sala Cavalerilor, podurile de acces, porțiuni mari din acoperiș, fântâna din curtea interioară, Terasa de Artilerie etc…).


Acesta constituie, de fapt, cea de-a doua etapă amplă de restaurare a Castelului Corvinilor, primul proiect, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, fiind derulat în perioada 2019 – 2023, cu sprijinul ADR Vest, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Castelul trece la programul de iarnă, până în martie
Vizitatorii care vin la Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara, în următoarea perioadă, trebuie să știe că programul de vizitare se modifică începând din 1 octombrie.
Astfel, în perioada 1 octombrie – 31 martie, cel mai frumos castel din România va putea fi vizitat după următorul program:
- luni: 12:00 – 17:00,
- marți – duminică: 09:00 – 17:00.