Cei opt zimbri din Rezervația aflată în Pădurea Slivuț, din apropiere de Hațeg, nu vor putea primi vizitatori în perioada următoare. Aceasta, deoarece drumul care face accesul din DN 66 și până la țarcul în care se află animalele urmează să fie asfaltat. Potrivit șefului Ocolului Silvic Hațeg – Retezat, Viorel Dumitrescu, se preconizează ca lucrările să fie încheiate în aproximativ o săptămână, respectiv finalul acestei luni. După această perioadă, putându-se face accesul mult mai facil înspre țarcul în care trăiesc zimbrii.
Drumul lărgit și asfaltat până la țarcuri
La finalizarea lucrărilor, accesul în rezervație, din DN 66, se va putea face pe două benzi de circulație.
„Mai urmează să fie turnat ultimul strat de asfalt și cred că în aproximativ o săptămână lucrările se vor încheia. Astfel, accesul cu autoturismele va fi mult mai facil, iar vizitatorii nu vor mai fi nevoiți să treacă prin noroi, pentru a ajunge la țarcul în care se află zimbrii”, a declarat pentru GO Hunedoara, șeful Ocolului Silvic Hațeg – Retezat, Viorel Dumitrescu.
Rezervația de la Hațeg, aflată în administrarea Direcției Silvice Hunedoara, numără opt exemplare de zimbru, patru masculi și patru femele.
Înființată în urmă cu 63 de ani
Rezervația de la Hațeg a fost înființată în 1958, când Podarek și Polanka, două exemplare de zimbru din Polonia, au fost aduse în Pădurea Slivuț. De-a lungul anilor, aici s-au născut peste 50 de zimbri, numele tuturor începând cu RO, de la România. Greutatea masculilor maturi variază între 440 și 920 de kilograme, în timp ce înălțimea la umeri poate atinge 188 de centimetri, iar greutatea femelelor este cuprinsă între 320 și 640 de kilograme. Zimbrul este considerat cel mai mare mamifer din Europa și poate trăi până la 25 de ani, în captivitate.
Prețul unui bilet de acces este de 7 lei pentru elevi, studenți și pensionari, iar 10 lei pentru adulți.
Îți recomandăm și: Rezervatia de Zimbri Slivut – Hateg | GO Hunedoara