Urmează un weekend de poveste la Dacic Horses, lângă Orăștie. E „Sărbătoarea toamnei”, iar pe lângă produsele de sezon, producătorii locali aduc cu ei o multitudine de bunătăți: plăcinte, brânzeturi direct de la stână, produse din carne, toate asezonate cu un must parfumat.
Plimbările cu mocănița, dar și călare pe cai vor face și ele deliciul celor mari și celor mici deopotrivă.
Bucatele antice, pregătite de specialiștii de la Terra Dacica Aeterna, și atelierele de fierărie, monetărie, dar și de tir cu arcul, vă așteaptă.
Așadar, sâmbătă și duminică, 18 – 19 octombrie, sunteți așteptați la Dacic Horses, în localitatea Sereca, comuna Beriu, cu bucate alese și multă voie bună!



Produse locale, bucătărie antică și must parfumat
La Dacic Horses e forfotă mare în aceste zile. Toată suflarea se pregătește de sărbătoare. Sâmbătă, 18 octombrie, în prima zi a evenimentului, vizitatorii sunt așteptați pentru plimbări cu mocănița trasă de o locomotivă cu abur, adusă special pentru acest eveniment de la Târgu Mureș.
Duminică, oaspeții sunt așteptați la un târg de toamnă, al producătorilor locali, dar și la o sumedenie de alte activități captivante. Va fi chiar și un moment artistic, cu Matteo Rusu.

„Sunt numai produse ale producătorilor din zona Orăștiei. Oaspeții noștri vor putea degusta brânză de la stâna din Mărtinești, miere de la Orăștioara de Jos, plăcintele bunicii Mărioara de la Costești și multe alte produse proaspete și delicioase. De asemenea, pot admira și achiziționa flori și aranjamente florale.
Ni se alătură la prima ediție a acestui eveniment și membri ai Asociației Terra Dacica Aeterna, care ne vor pregăti produse din bucătăria antică și vor organiza câteva ateliere.
De asemenea, participanții la eveniment vor avea ocazia să participe la diferite alte activități, între care tir cu arcul, țintele fiind câteva animale 3D”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Lucian Iambor, administratorul Dacic Horses.
Toate aceste bunătăți vor fi asezonate cu un must parfumat, oferit de către gazde tuturor participanților.

Plimbări cu mocănița și călare
Pe lângă bunătățile prezentate la târg, vă așteaptă și alte activități distractive. Astfel, mocănița tractată de o locomotivă cu abur vă așteptă pentru plimbări pline de culoare, iar căluții de la Dacic Horses sunt pregătiți să vă poarte în șa pe fermecătorul tărâm al dacilor.
Proiect unic în gara Sereca: cafeneaua „Vagonul cu poveste”
Un proiect unic este pe cale să se materializeze la Sereca, în gara de la Dacic Horses. Aici, un vagon de tren va ține loc de gară. Și nu orice gară. O gară plină de povești și istorie a locului.



„Avem în plan să deschidem o cafenea tematică ce se va numi «vagonul cu poveste», unde, pe lângă o cafea savuroasă, oaspeții vor putea afla istoria locului. Acest proiect sperăm să se materializeze în perioada următoare”, a mai menționat Lucian Iambor.
Intrarea la eveniment este liberă.
Așadar, pregătiți-vă pentru un weekend de toamnă plin de savoare, distracție, dar și relaxare, la Dacic Horses!
