Mascota stațiunii Straja, ursul Baloo, care a ieșit de curând din hibernare, va fi sărbătorit în acest weekend, la cea de-a 21-a aniversare, printr-o întrecere la care vor participa exclusiv copii. Este vorba despre Cupa Baloo la schi, organizată de principalul investitor în acea zonă, Emil Părău. Înscrierile se fac între orele 9:00 și 10:00 la terasa Montana, iar startul competiției se va da la ora 11:00.
„Este o cursă dedicată exclusiv copiilor. În acest an, vor participa peste 100 de copii, din toată țara, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Competiția este structurată pe grupe de vârstă, din doi în doi ani, băieți și fete. Micuții se vor întrece pe Pârtia Constantinescu și vor avea de parcurs o distanță de aproximativ 300 de metri, contracronometru”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Emil Părău, organizatorul competiției.
Baloo, sărbătorit în familie
Omul de afaceri lupenean a mai menționat că, probabil, în acest an, Baloo va fi sărbătorit numai în familie, pentru a nu fi supus la stres, așa cum l-au acuzat unii iubitori de animale.
„Baloo a ieșit din hibernare la începutul acestei săptămâni, luni. Cred că, în acest an, îl vom sărbătorii în familie, fără spectatori, pentru a nu-l stresa. Ca în fiecare an, va primi tortul aniversar”, a mai menționat Emil Părău.
Premii pentru toți copiii
Toți participanții la această competiție vor primi diplome, cupe și dulciuri, din partea organizatorului, Comexim R, iar cei mai pricepuți schiori, vor fi recompensați și cu bani.
Valoarea totală a premiilor este de 20.000 de lei.