Un spectacol folcloric de excepție fost organizat la Deva, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a marca 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul „Hai să dăm mână cu mână!” – din Banat în Hunedoara, ajuns la cea de-a șaptea ediție, a adus în fața publicului devean artiști de seamă și două ansambluri de elită care au ridicat sala în picioare prin prestația fără cusur.
An de an, Centrul de Cultură și Ară al județului Hunedoara organizează acest eveniment alături de renumite ansambluri din țară.




„Ecourile Unirii au răsunat cu o forță incredibilă la Deva. Spectacolul folcloric «Hai să dăm mână cu mână, din Banat în Hunedoara» a fost mai mult decât un act cultural, a fost o manifestare vibrantă de solidaritate și mândrie națională.
Am avut pe aceeași scenă vigoarea Banatului și profunzimea tradițiilor hunedorene, demonstrând că folclorul este puntea care ne unește sufletele, indiferent de granițele geografice de odinioară.
Sunt profund mișcat de faptul că sala a devenit neîncăpătoare, iar această prezență masivă a publicului devean confirmă faptul că dragostea pentru valorile noastre autentice rămâne un pilon central al comunității.
Totodată, aplauzele generoase, care au acompaniat fiecare moment de virtuozitate din Banat și Hunedoara, sunt cea mai frumoasă răsplată pentru munca depusă de artiști”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.




Pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva au urcat interpreții de folclor: Dana Gruescu, Dumitru Teleagă, Anda Sabadoș, Eduard Motan, Ovidiu Homorodean, Mariana Ionescu Căpitănescu, Aida Busuioc și Andrei Calotă. Alături le-au stat cele două ansambluri: Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” și Ansamblul Profesionist „Banatul”.






Spectacolul a fost prezentat de către îndrăgita interpretă de folclor din Banat, Felicia Stoian.
Foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara
