În Sala Cavalerilor din Castelul Corvinilor, istoria se reconstruiește manual, sub ochii restauratorilor.
Un puzzle uriaș de aproape 8.000 (7.969) de piese ceramice, realizate prin tehnici de secol XIX, este asamblat cu o precizie chirurgicală pentru a reda monumentului strălucirea de odinioară.
Astfel, după mai bine de 130 de ani, aceeași firmă din Ungaria revine la castelul din Hunedoara pentru a executa aceeași amplă lucrare: pardoseala Sălii Cavalerilor.



Un proces de restaurare care frizează perfecțiunea
Actualmente, Castelul Corvinilor pulsează sub ritmul ciocanelor și al dălților. În inima sa, Sala Cavalerilor — un spațiu de 330 de metri pătrați încărcat de legende — trece prin ultima etapă a unui proces de restaurare care frizează perfecțiunea.
„Cele 7.969 de plăci ceramice, ce vor alcătui pardoseala din Sala Cavalerilor, sunt realizate de fabrica Zsolnay din Pécs, aceeași care a efectuat pardoseala în secolul XIX. Și tehnologia este aceeași, singura diferență este dată de timpii de execuție, care acum sunt mai scurți, și de ardere.
În ce privește montarea, este una laborioasă, pentru că ne dorim cu toții ca sala să arate bine și să redăm gloria trecută. Așadar, atât noi, cei din administrația locală, cât și muncitorii și cei de la fonduri europene suntem foarte atenți la lucrare, fiind una care definește Castelul Corvinilor.
În aproximativ două luni, sperăm să fie finalizată această lucrare, însă depinde și de provocările care pot apărea”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor.

Un puzzle medieval de o complexitate extremă
Montarea pardoselii nu este o simplă lucrare de construcție, ci un proces artistic laborios.
Dalele sunt de mai multe dimensiuni, în funcție de poziția pe care o ocupă în decor, de aici și greutatea reconstituirii acestui mozaic. Se va porni de la montarea decorurilor, acele dale decorate, care își au locul între coloane și pereții laterali, după care se va trece la umplerea carourilor create în urma montării acestor prime dale.
„Este o metodă care s-a aplicat inclusiv în secolul al XIX-lea și care, în prealabil, a fost discutată și cu cei de la fabrica din Pécs”, a mai precizat Sorin Tincu.

Prima restaurare a Sălii Cavalerilor, în 1868
Restaurarea Sălii Cavalerilor a fost începută de Ferenc Schulz, în 1868, dar s-a finalizat abia după 1890. Abia în acest an, arhitecții responsabili de lucrare, Antal Khuen şi István Möller, au realizat desenele în baza cărora au fost fabricate plăcile ceramice folosite la pardosirea Sălii Cavalerilor, de către fabrica Zsolnay din Pécs – Ungaria.
„Pentru municipiul Hunedoara, pentru România și pentru patrimoniul european, conservarea acestui monument este o responsabilitate esențială. Ne dorim ca acest simbol al istoriei medievale să rămână un reper turistic de prim rang și ca generațiile viitoare să se poată bucura de un obiectiv excepțional, autentic și protejat în mod corespunzător”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.


Șantier pe toate fronturile – de la Turnuri la Groapa Urșilor
În timp ce în Sala Cavalerilor se lucrează la asamblarea uriașului puzzle, în restul castelului desfășurarea de forțe este masivă. Actualmente, peste 35 de muncitori lucrează simultan pe diverse fronturi.
„Lucrările la acoperișul Turnului Nou de Poartă sunt aproape de finalizare. De asemenea, tot în curs de finalizare sunt și lucrările la acoperișurile celor patru burdufuri de pe fațada castelului.
În același timp, se lucrează la curățarea pavajului existent în Groapa Urșilor, urmând a fi reabilitat și completat, pentru să sunt porțiuni consistente în care lipsește. Și această parte a castelului va fi inclusă ulterior în circuitul de vizitare.
Va mai fi de abordat acoperișul aripii Matia, iar în paralel, pietrarii lucrează la componentele de piatră în special de pe zidurile capelei castelului”, a conchis directorul Castelului Corvinilor, Sorin Tincu.

Castelul beneficiază în prezent de cea mai amplă restaurare din ultimele decenii, cu o finanțare totală ce depășește 11,6 milioane de euro. Prima etapă (5 mil. euro prin ADR Vest) a pus bazele, iar cea de-a doua (6,6 mil. euro prin PNRR) finalizează detaliile de finețe.
Foto: Primăria Hunedoara
