Aproape 4.200 de vizitatori a avut Castelul Corvinilor în prima zi de vară calendaristică din acest an. Mare parte dintre aceștia au beneficiat de intrare gratuită, fiind vorba despre copii și părinții lor, care au sărbătorit 1 iunie la castel. De asemenea, alți aproximativ 5.500 de vizitatori au trecut pragul impresionantului monument istoric în weekendul trecut, când au avut loc o serie de evenimente precum „Târgul European al Castelelor”, competiția „History Run” și Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul.
„Prima zi de vară calendaristică a fost cea mai aglomerată din acest an, la castel. 4.176 de vizitatori ne-au trecut pragul, iar sărbătoriții acestei zile de 1 iunie s-au bucurat alături de părinți de surprizele pe care le-am pregătit. Ordinul Cavalerilor de Hunedoara a fost, ca de obicei alături de noi, și s-au organizat o serie de jocuri la care copiii au fost încântați să participe, precum aruncarea potcoavei, tir cu sulița, iar la final și-au făcut poze cu recuzita cavalerilor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Târgul European al Castelelor – atmosferă medievală, într-un cadru de legendă
Un alt eveniment care a atras mii de vizitatori a fost „Târgul European al Castelelor”. Organizat, în acest an, în aer liber, acesta a permis expozanților o mai mare libertate de exprimare. Odată intrați pe poarta castelului, vizitatorii au fost transpuși într-un cadru de poveste, din care nu au lipsit cavaleri, domnițe, daci și romani, dar nici dresaj și expoziție de șoimi.
„Toate acestea nu ar fi fost posibile în interiorul castelului. Din fericire ne-a ajutat și vremea pentru a ne desfășura evenimentul așa cum ne-am propus. Mi-aș dori ca, în viitor, să reușim să derulăm acest eveniment în spațiul din curtea castelului, însă, sunt mai mulți factori care vor decide acest aspect. Și aici mă refer la buget și chiar la predicțiile meteorologice. Trebuie să luam în calcul și faptul că în acest an, din pricina pandemiei, au fost doar 20 de expozanți, pe când în anii precedenți am avut peste 50 de standuri. Ceea ce înseamnă o desfășurare de forțe mult mai mare. De asemenea, va trebui luată în considerare amenajarea unor spații care să îi poată găzdui pe expozanți și pe o vreme mai capricioasă. Este o modalitate de organizare la care ne gândim foarte serios, mai ales că și cei prezenți au fost impresionați de acest platou din fața castelului, care a arătat exact ca o piață medievală”, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
O serie de evenimente cu public numeros, gestionate exemplar
Deși s-au derulat o serie de evenimente, la finalul săptămânii trecute, la Castelul Corvinilor, organizatorii au reușit să facă în așa fel încât să nu le suprapună și să se creeze aglomerație. Așadar, participanții la competiția „History Run” au luat startul de pe strada Castelului, din imediata apropiere a monumentului istoric, în timp ce arcașii s-au întrecut, ca de obicei, în șanțurile castelului, în timp ce 20 de cetăţi, palate, castele şi muzee din România s-au prezentat publicului, în cadrul unor standuri dedicate, amplasate în Curtea Husarilor.
La ediţia din acest an a Târgului European al Castelelor s-au prezentat cu standuri: Cetatea Alba Carolina, Castelul Bran, Castelul Karolyi – Carei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Medievală Mălăieşti, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” – Târgovişte, Cetatea Şiriei şi Castelul Bohus, Cetatea Feldioara, Cetatea Medievală Râşnov, Cetatea Poenari, Muzeul Oraşului Oradea, Muzeul Naţional al Banatului, Cetatea Târgu Mureş, Cetatea Făgăraş, Cetatea Rupea, Cetatea Deva, Palatul Brukenthal (Muzeul Naţional Brukenthal), Cetatea Şoimoş, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara şi, bineînţeles, gazda – Muzeul Castelul Corvinilor.
Citiți și: Încă o poartă de intrare către Castelul Corvinilor | GO Hunedoara
Castelul Covinilor a trecut la programul de vară | GO Hunedoara