Mocănița din Țara Zarandului și-a reluat cursele regulate pe traseul istoric dintre Brad și Crișcior, fiind accesibilă turiștilor în fiecare weekend din perioada 4 iulie – 6 septembrie. Această inițiativă oferă o oportunitate excelentă pentru pasionații de istorie și turism de a experimenta farmecul transportului feroviar de altădată și de a admira peisajele pitorești din regiune.


O filă de istorie pe șine înguste
Trenul de epocă nu reprezintă doar o atracție turistică, ci o adevărată bucată de istorie vie. Linia pe care acesta înaintează agale este recunoscută ca fiind cea mai veche linie ferată minieră cu ecartament îngust din România. Infrastructura a fost construită între anii 1906 și 1907, având inițial scopul strategic de a transporta cărbune către Uzina Electrică din Gura Barza.

O plimbare în tihnă cu 15 km/h
Bătrâna mocăniță, veche de mai bine de o sută de ani, străbate cei şapte kilometri ai traseului pitoresc dintre localitățile Brad şi Crişcior. Călătoria durează aproximativ 45 de minute. Timpul prelungit se datorează vitezei reduse de deplasare, de doar 15 kilometri la oră. Acest ritm lent le permite turiștilor aflați la bord să se deconecteze complet și să admire în tihnă frumusețea peisajului din jur.
Din motive tehnice, în acest sezon estival garnitura nu va fi tractată de tradiționala locomotivă cu abur. Pentru a asigura continuitatea curselor în deplină siguranță și conform calendarului stabilit, trenurile vor fi tractate de locomotive diesel.

Traseul și programul curselor și prețul biletelor
Conform programului, trenul circulă în fiecare sâmbătă și duminică, cu plecări din Gara Crișcior la orele 11:00, 13:00, 15:00 și din Gara Brad la orele 12:00, 14:00 și 16:00 (cursa de la ora 16:00 nu are retur). Plimbările se fac cu rezervare şi cu un număr minim de persoane.
Capacitatea maximă este de 100 de locuri. În situația în care nu se strâng 20 de călători se anulează cursa, iar programul poate suferi modificări.
Prețul unui bilet pentru plimbarea dus-întors este de 40 de lei pentru adulți, respectiv 30 lei pentru copii.
Cei care doresc să facă o plimbare cu mocănița de la Crișcior sunt rugați să facă rezervări la numărul de telefon 0745 932108 sau pe whatsapp, ori online pe www.mocanitaapusenilor.com .
Și mocănița de la Abrud, repusă în circulație

Amatorii de plimbări cu mocănița sunt așteptați și la Abrud. În Munții Apuseni, este un al doilea tren de epocă de acest gen, pus în funcțiune de același investitor austriac Georg Hocevar și care oferă, pe perioada weekendurilor, călătorii turistice, pe un traseu pitoresc, până la Câmpeni, și retur. Un bilet dus -întors costă 40 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru copii. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0758 022 215, la care se pot face și rezervări.
