Suntem pe Valea Streiului, la numai 2 kilometri de Călan – orașul nou. Deși ne aflăm în plină câmpie, lunca Streiului ne permite să admirăm, de aici, Munții Poiana Ruscă, dar și Munții Metaliferi și Munții Sebeșului. Către sud, Valea Streiului se închide spre Munții Retezat. Vârfurile sale cele mai înalte, cu maximul de 2.509 metri la Peleaga, sunt acoperite de zăpadă, uneori, chiar și în miez de vară.
Apele vindecătoare de la Călan au fost, cel mai probabil, spun istoricii, folosite chiar de daci, încă înainte de cucerirea romană. Așezarea de aici s-ar fi numit Idata. O legendă spune că trei zâne surori s-au luat la întrecere: care e mai de folos oamenilor. Mezina, spune povestea, care era și cea mai înțeleaptă, a fost cea care a găsit izvorul cu ape tămăduitoare. Aici a săpat o scăldătoare și a dat-o în grija unei tămăduitoare din munți. Legenda spune că dacii veneau des la izvorul care aducea alinare și, printre ei, nu o dată, ar fi coborât din munți însuși regale Decebal.

Odată cu cucerirea romană, izvoarele termale de la Călan au fost însemnate ca băi termale importante pe Tabula Peutengeriană. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, trebuie să amintim importanța apei în lumea romană. Igiena era atât de importantă încât zeița sănătății și a curățeniei îi purta numele (Hygia), iar o piatră din altarul bisericii de la Streisîngeorgiu atestă utilizarea bailor de către romani, prin inscripția GENIO PAGI AQUAENSIS. De asemenea, din perioada respectică datează o mulțime de inscripții realizate de bolnavii vindecați care beneficiau de efectele pozitive ale aoelor termale. Mulțumirile sunt adresate zeilor Hercule, Aesculap, Nimphe, Mitras, dar și zeului Silvanus. Apa era atât de importantă în lumea romană, încât oamenii înstăriți, sponsorizau adesea băile publice, astfel încât și populația de rând să aibă acces la apă și să se poată spăla, păstrându-și astfel neprețuita sănătate.
Dacă alegeți pentru o zi de distracție piscinele de la Călan, trebuie să știți că bazinul roman cu o lungime de 14 metri și o lățime de aproape 8 metri se mai poate vedea și astăzi. Numit de localnici “lingura”, el este alimentat de trei izvoare care își au sursa pe fundul bazinului. Evacuarea apei se făcea pe un jgheab de piatră. Sursa decolmatată, care are o apă cu o temperatură de 23-24 de grade Celsius, încă mai produce apă. În anii 1980, când la Combinatul de la Călan funcționau trei furnale, o fabrică de aglomerat, dar și cocseria, zona nu era cea mai potrivită pentru plajă și tratamente. Astăzi, însă, activitatea în fostul Combinat este sistată iar în zonă au fost amenajate mai multe zone de agrement și tratament care se alimentează de la nu mai puțin de 7 izvoare!

Temperatura apelor termale de la Călan este cuprinsă între 27 și 29 de grade Celsius. Apa sondată este termoninerală, dar și bicarbonată, clorurară, calcică, sodică, magneziană, cu un conținut ridicat de fier, potrivit reprezentanților administrației locale. Ca efecte terapeutice, apele de la Călan sunt cunoscute pentru tratamentul reumatismului, a spondilozei, artrozei, poliartrozei, a unor boli de piele, dar și a neurasteniei.

Micro-staţiunea Călan-Băi are un restaurant de 125 locuri, terase, 14 căsuţe cu câte 2 locuri, locuri de joacă pentru copii, teren de tenis, teren de volei și parcare. În jurul bazinelor sunt 20 cabine şi duşuri, discotecă în aer liber. Cine ajunge aici poate opta nu doar pentru bălăceala în bazinele termale, ci și pentru excursii care oferă prilejul de a descoperi specificul architectural, într-un peisaj de o rară frumusețe, obiceiu, oameni și bucate cu povești. Castelul Corvinilor este la numai 15 kilometri distanță, Parcul Dendrologic de la Simeria este la 14 kilometri, Biserica de la Streisîngeorgiu se află la doar 4 kilometri, iar biserica de la Strei se află la numai 5 kilometri distanță. Până la Prislop sunt doar 20 km, dar puteți vizita și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Biserica de la Densuș, ori Cetatea Devei, aflată la aproximativ 30 de kilometri.

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

Your request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!

Claim This Listing