Cascada Clocota se află la marginea stațiunii balneare Geoagiu-Băi, din judetul Hunedoara, și este una dintre cele mai frumoase din judet. Cascada se află la o distanță de aproximativ 55 de kilometri de Deva, fiind locul unde se întâlnesc mai multe izvoare termale. Accesul se poate face pe două căi, respectiv pe poteca ce coboară din drumul ce duce spre orașul Geoagiu sau prin stațiune, pe o străduță îngustă ce se desprinde de drumul din centrul civic al stațiunii. Cascada Clocota se formează pe râul Clocota, deși nu are dimensiuni mari, impresionează prin cădere și amplasament.

Căderea de apă are aproximativ 38 – 43 metri înălțime și o lățime de 22 metri. Interesant este faptul că apa Clocotei nu îngheață niciodată, și asta pentru că ea colectează toate cele 16 izvoare termominerale din zonă, dar și un râuleț. Potrivit specialiștilor, apa cascadei este una pură, plată.

Legenda Cascadei Clocota

Aproape orice obiectiv turistic este învăluit și de câte o legendă, transmisă de la o generație la alta, așa cum este și cazul Cascadei Clocota. În acest caz, este vorba despre o legendă ce a luat naștere în perioada Imperiului Austro-Ungar, atunci când un ofițer se pare că s-a îndrăgostit de fata unui morar din această zonă. Părinții fetei au obligat-o pe aceasta să se căsătorească cu ofițerul, însă tânăra iubea pe altcineva. Povestea de dragoste dintre fata morarului și ofițer se pare că nu a avut un final fericit. Tânăra a ales să își pună capăt zilelor chiar aici, aruncându-se de pe stânci în Cascada Clocota. Cu toate că legenda ce învăluie aceasta cascadă nu este una cu happy end, frumusețea locului te cucerește cu siguranță.

Apele „miraculoase”

Este o stațiune balneoclimaterică permanentă situată la 18 kilometri nord de Orăștie și 46 de kilometri nord-est de municipiul Deva, într-o zonă deluroasă, la o altitudine de 350 de metri, situată în depresiunea omonimă de la poalele Munților Metaliferi, la confluența râului Geoagiu cu Mureșul. Satul Geoagiu Băi a fost atestat documentar în anul 1805. În anul 1885 s-au înregistrat aproape 900 de vizitatori veniți la cură balneară. Factorii naturali de cură constau în ape minerale alcaline, ușor sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, mezotermale și termale (29 – 32 grade C); nămol de turbă, feruginos, climat sedativ. Indicații terapeutice: afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatism, nevralgii); afecțiuni ginecologice, boli de nuriție și metabolice; afecțiuni dermatologice hepatită, colicistită cronică. Aerul ozonat și mereu împrospătat de brizele montane recomandă stațiunea și pentru tratamentul unor boli ale sistemului nervos, în stări de oboseală, surmenaj, anemii, nevroze.

2 Reviews for Cascada Clocota din Geoagiu Băi

cla120345

1 Reviews

Incredibil de frumoasa!

5/ 5

https://youtu.be/zIyHad2MK1k Urmariti video din link pentru a vedea cascada in toata splendoarea ei!

Was this review ...?

roxana_twetyr1

1 Reviews

Loc frumos, loc de vizitat

5/ 5

Un super loc pentru o vacanta de vis…multe lucruri de vazut, mai ales elemente naturale, o statiune micuta, dar linistita si un loc bun de relaxare mai ales pentru cei ce fug de oras…un mic inconvenient ar fi ca, e bine de mers vara, iarna e cam pustiu pe strazi si nici locuri de cazare nu sunt prea multe…in rest vara e superb, poti sa te relaxezi, sa te si distrezi…o sa revin cu drag cat mai curand🥰🥰🥰🥰

Was this review ...?

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

Your request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!

Claim This Listing