Cetatea Piatra Roşie din Munţii Orăştiei, una dintre cele mai misterioase cetăţi din Munţii Orăştiei, este una dintre cele şase cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO şi face parte din sistemul de fortificații dacic. Construită la sud-vest de cetatea regală de la Sarmizegetusa Regia, pe masivul stâncos Piatra Roşie al Munţilor Şureanu, mărginit de prăpăstii adânci, aceasta este situată pe teritoriul Parcului Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina.

Cetate de patrimoniu mondial

Potrivit vicepreşedintelui Fundaţiei Dacica, arhitectul Marian Coman, cetatea Piatra Roşie, cea mai puţin cercetată dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1999, împreună cu cetățile de la Grădiștea de Munte, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Bănița și Căpâlna.

Potrivit informaţiilor site-ului realizat de Fundaţia Dacica, www.piatra-roşie.ro, cetatea este alcătuită din două incinte fortificate, cu o suprafață totală de 1,2 ha, construite în etape diferite. Aceasta a fost, probabil, sediul unor personaje de rang înalt. Numeroase terase construite de om, unde au fost descoperite și urme de locuire fragmenează părțile estică și cea nordică a dealului, dar și dealurile din împrejurimi, demonstrând o intensă locuire a zonei încă din antichitate.

Cetate ridicată în timpul lui Burebista

Primele atestări ale ruinelor de la Piatra Roșie datează, potrivit istoricilor, de la începutul sec. al XIX-lea, dar cercetările arheologice s-au concentrat într-o singură campanie de amploare, în cursul anului 1949. Săpăturile au fost reluate în anul 2004. Istoria cetății se întinde, cel mai probabil, potrivit arheologilor, pe un secol și jumătate, de la fondarea ei – probabil în timpul lui Burebista – până la sfârșitul regatului dac.

Evident, în cele din urmă fortificația cade sub asediul romanilor ce se îndreptau spre Sarmizegetusa Regia, dinspre Valea Streiului: clădirile au fost incendiate, zidurile doborâte, iar cetatea a intrat în epoca runii și-a uitării. Urmele sporadice indică faptul că, la începutul mileniului următor, cetatea a fi fost folosită ca adăpost, însă condițiile în care s-a întâmplat acest lucru sunt, încă, neclare.

Farmecul aparte al unei cetăți enigmatice

Dărâmată de romani, în timp, ruinele s-au degradat, puțin câte puțin, așa că starea de conservare a cetății este precară. Cine se încumetă să pornească spre Piatra Roșie, nu trebuie să se aștepte să găsească acolo vestigii spectaculoase. Totuși, în zona cetății se pot vedea și construcții impresionante, dintre care, cel mai important este drumul monumental, pavat în trepte, care străbate pădurea crescută de o parte și de alta.

Construită pe un vârf înalt, greu de cucerit, odată cățărat sus, în cetate, ai parte de priveliștea fabuloasă a văii, care se deschide în marginea platoului. Din nefericire, nici această cetate nu a scăpat de lăcomia căutătorilor de comori, care au și deteriorat sau chiar distrus o parte a ruinelor încă de acum 200 de ani. După 1990, zona a fost periată cu detectoarele de metal: de aici au fost luate de braconieri și, ulterior, recuperate, discurile de fier decorate, de o importanță majoră în descoperirea a noii informații despre civilizația dacică.

Deși mai puțin cunoscută decât celelalte cetăți dacice, Piatra Roșie, enigmatică, are un farmec aparte, și, deși ascensiunea poate părea o provocare, drumeția până sus, în zona fortificației, va rămâne o amintire de neuitat!

Sursa foto https://www.facebook.com/CetateaPiatraRosie/

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

imageYour request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!
image