„Red Bull Oslea Hike & Ride” este o competiție de freeride schi și snowboard, ce se desfășoară într-o zonă sălbatică din Masivul Oslea, Munții Vâlcan, în vecinătatea Parcului Național Retezat. „Oslea Hike & Ride Challenge” este singurul eveniment de hike&ride din România. Prima competiție în cadrul acestui eveniment a avut loc în anul 2011, atunci când au fost lansate adevărate provocări pentru comunitatea de freerideri din țară. De la un an la altul, sunt tot mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă, de schi și snowboard, care aleg să ducă aceste sporturi la un alt nivel și să își depășească limitele. Concursul se desfășoară în fiecare an, în luna februarie și este dedicat sportivilor bine pregătiți.

Oslea Hike & Ride Challenge ar trebui să reprezinte o normalitate în viața unui om, cu suişuri şi coborâşuri; o idee care ne îndrumă spre o zonă sălbatică, greu de controlat, unde, în mare parte, depindem de bunăvoinţa muntelui şi a vremii. Cum imprevizibilul face parte din joc, competiţia a fost creată pentru a ne deconecta de la viaţa de zi cu zi şi pentru a oferi sufletului lucrul spre care acesta nu de puţine ori ne îndeamnă”, spun organizatorii acestui eveniment.

Programul competiției

Toți concurenții înscriși în competiție se întrec într-o probă de „chinese downhill”, iar cei mai rapizi 100 de rideri se califică în finală. Proba de calificare se desfășoară într-o zonă, cu risc scăzut de avalanșă. Traseul include partea de gol alpin, cât și porțiuni de pădure sau drum forestier și se încheie la baza muntelui. La această probă se cronometrează doar coborârea. În funcție de numărul concurenților înscriși, coborârile se vor departaja în mai multe grupe. În situația în care la o anumită categorie/secțiune, numărul concurenților înscriși nu depășește numărul locurilor alocate în finală pentru acea categorie/secțiune, concurenții respectivi se vor califica direct în finală și nu vor mai participa la calificări. În finală, prima probă constă în urcarea contratimp a versantului, pe o distanță de 3,9 kilometri, cu plecare de la cota 1.300 de metri și până la nivelul crestei la 1.940 de metri. Ajunși sus, riderii trebuie să treacă la partea a doua a competiției, respectiv coborârea pe schiuri sau snowboard, fiind punctați în funcție de abilitățile tehnice. Concurenții vor pleca în ordinea în care au ajuns pe creastă. La această competiție, pot participa numai persoane care au împlinit vârsta de 18 ani până la data înscrierilor.

Condiții de participare

Echipamentul este obligatoriu, atât la calificări, cât și finală, vorbim aici de cască, transceiver, sondă de avalanșă, lopată. Participanții trebuie să completeze formularul de înscriere corespunzător categoriei lor. Categoria OPEN se adresează concurenților cu nivel mediu, iar categoria PRO se adresează concurenților profesioniști (de exemplu, sportivii care s-au clasat pe podium la edițiile anterioare ale Red Bull Oslea Hike and Ride sau la alte competiții similare). La categoria PRO, fiecare înscriere va fi analizată și validată în termen de maxim 48 de ore. Startul la înscrieri, categoria OPEN, se dă în 9 decembrie, la ora 21:00, în limita a 300 de locuri, iar startul la înscrieri pentru categoria PRO, în 6 decembrie, laora 21:00, în limita a 60 de locuri. Nu se fac înscrieri la fața locului. Odată înscriși, concurenții nu mai pot opta pentru schimbarea secțiunii de concurs. (schi sau snowboard). Taxa de participare este de 200 lei (taxe incluse) și se plătește online, la momentul înscrierii. Taxa include: asigurare medicală (detaliile vor fi trimise pe mail după data de 3 ianuarie), tricou personalizat Red Bull Oslea Hike & Ride, bandană personalizată Red Bull Oslea Hike & Ride, over-layer cu numărul de concurs (returnabil), cronometrare, snack bar la start, o masă caldă după încheierea concursului (vineri și sâmbătă) și acces la after-party (două brațări pentru fiecare concurent). Organizatorul are libertatea de a acorda wildcard-uri sportivilor recunoscuți (categoria PRO sau OPEN) care doresc să participe în competiție.

Calificarea, primul „hop”

În proba de calificare a concurenților, controlul, tehnica și pregătirea fizică fac, de fiecare dată, diferența, dar în același timp, alegerea unei linii greșite sau o căzătură minoră îi poate scoate din joc. Traseul este unul marcat, iar urcarea se face în paralel cu zona de coborâre, permițând astfel o recunoaștere a traseului în timpul urcării. Locul exact al desfășurării, cât și alte detalii tehnice legate de traseu sunt anunțate în săptămâna concursului și la ședința de briefing. La această probă se va cronometra doar coborârea. Cei mai rapizi 100 de concurenți se vor califica în finală, după cum urmează: PRO: se califică primii 10 concurenți din fiecare categorie și secțiune; OPEN: se califică primii 15 concurenți din fiecare categorie și secțiune.

Finala

Timpul de urcare. Cel mai bun timp primește 100 de puncte (din toate secțiunile cumulate – schi, snowboard, masculin, feminin), iar punctajul scade cu câte 1 punct în funcție de poziția ocupată. Concurenții care se vor situa sub poziția 100, vor primi 0 puncte. Stilul de coborâre. Punctajul total pentru coborâre se constituie din suma punctelor acordate de cei doi arbitri. Fiecare arbitru poate acorda maxim 120 de puncte, în funcție de următoarele criterii: linie – maxim 30 de puncte; air and style – maxim 30 de puncte; fluidity – maxim 30 de puncte și control technique – maxim 30 de puncte. Clasamentul final se calculează adunând punctajul obținut la urcare și coborâre.

Premii. Câștigătorii finalei la ambele categorii, OPEN și PRO, Masculin și Feminin, primesc premii în bani și, parțial, echipament sportiv sau vouchere.

Sursa foto: https://www.facebook.com/osleahiride/

1 Review for Oslea Hike & Ride Challenge

mmoise84

1 Reviews

Mihai și Laurențiu felicitari,10 ani în care au format vibe-ul Oslea !!

5/ 5

https://www.hila.ro/red-bull-oslea-hike-and-ride-recap MULȚUMESC prietenilor de la Clubul Alpin Valea Jiului, cei care an de an au reușit să mențină în viață visul Oslea.

Was this review ...?

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

Your request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!

Claim This Listing