Deva Jazz Festival a ajuns, în 2019, la acea de-a doua ediție. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” la sfârșit de august, început de septembrie, în Parcul Cetății din Deva.
Iubitorii jazz-ului au ocazia să asculte, de la jazz classic și până la cele mai noi forme de exprimare muzicală. Organizatorii au mizat, și în acest an, pe diversitatea stilurilor, fiecare grup propunând un program complex, unde instrumentele specifice muzicii de jazz slujesc  admirabil talentul și profesionalismul muzicienilor invitați.

Un eveniment pentru întreaga familie
Printre artiștii care au asigurat line-up/ul cele de-a doua ediții s-au numărat PAPERJAM (RO), JANET EVRA TRIO (SUA), LETECKI PEKINEZERI (MK), MONSTEIN ENSEMBLE (CH), THE GAMBLERS – SREMSKA MITROVICA – (SRB), BLUE NOISE (RO), SORIN ZLAT QUINTET(RO), dar și hunedorenii de la STEEL JAZZ QUARTET & NISTOR PURCARIU. Momentul de vârf al festivalului a fost susținut, anul acesta, de regina muzicii soul, MARTHA HIGH & THE SOUL COOKERS (SUA).  În fiecare dimineață a celor trei zile de festival concertul matinal a fost susținut de vibrafonistul hunedorean Nistor Purcariu (Giovani) și Mihai Alexandru la tobe. Evenimentul nu se adresează doar adulților, ci chiar și familiilor cu copii. Astfel Deva Jazz Festival a inclus workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori, la care curioșii au putut încerca pentru prima dată instrumente precum: vibrafon, tobe, percuții, claviaturi sau chitară, în fiecare zi a festivalului, în filigoria din Parcul Cetății Deva.

Târg de viniluri și mini-concerte surpriză
Participanţii la festival au fost invitați să admire, în aer liber, și 40 de lucrări de excepție ale membrilor Asociației Artiștilor Fotografi din Județul Hunedoara, care au vizat în special Deva și Cetatea Devei. Noutatea celei de a doua ediții a fost, anul acesta, lansarea cărţii „Nostimade muzicale” – poveşti culese de muzicianul de jazz, Johnny Bota, de la Bega Blues Band, din care amatorii pot afla ce șotii și glume au făcut jazz-manii de-a lungul timpului. De asemenea, festivalul a inclus momentul „Jazz și sculptură” – o expoziţie cu lucrări ale artiștilor vizuali  Ioan Șeu și Decebal Crăciun. De asemenea, festivalul a inclus și un târg de viniluri – „Vinil Mania”, dar și un proiect inedit: Alin Gheju Quartet s-a deplasat în diferite locuri, atât în Deva, cât și în Hunedoara, unde a susținut mini-concerte de jazz pentru a promova Deva Jazz Festival. Organizatorii Deva Jazz Festival au fost susținuți de elevi de la Colegiul Național „Decebal” Deva, vorbitori de engleză, germană, maghiară, care au făcut voluntariat ca translatori și ghizi pentru artiști, dar și pentru iubitorii de jazz care au dorit să participe la eveniment.
Mai mult, cei mai norocoși dintre participanţii la festival au avut ocazia de a câştiga, în fiecare seară, faimosul tricou al evenimentului.

Scrie o recenzie

Recenzia ta pentru aceasta locație

angry
crying
sleeping
smily
cool
Încarcă

Your review is recommended to be at least 140 characters long

Your request has been submitted successfully.

building Own or work here? Claim Now! Claim Now!

Claim This Listing