Magia colindelor și a tradițiilor continuă, la Deva, și în acest weekend, în cadrul Târgului de Crăciun. În Piața Unirii vin iar cete de colindători, ansambluri folclorice și artiști îndrăgiți din județul Hunedoara, dar și din alte județe.
Vor fi trei seri pline de culoare și tradiții românești, în Piața Unirii, unde atmosfera de sărbătoare este completată perfect de iluminatul festiv.
Concertele au loc în fiecare seară, în perioada 19 – 21 decembrie, de la ora 18:00.




„Ne aflăm în prag de sărbătoare, iar sunetul colindelor este cel care ne reunește pe toți. Vă invităm să lăsați deoparte agitația cotidiană și să pășiți în universul nostru sonor, în care tradiția întâlnește emoția pură.
Târgul de Crăciun de la Deva își propune să aducă în prim-plan spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă, prin colinde, muzică tradițională și momente artistice deosebite, într-o atmosferă festivă, dedicată întregii familii.
Vă așteptăm cu drag să scriem împreună povestea acestui Crăciun!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.



Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Programul evenimentului:
Vineri, 19 decembrie
- Corul claselor primare „Pimpimpáré” al Liceului Teoretic „Téglás Gábor” Deva
- Dubașii Școlii Gimnaziale Dobra
- Lorena Pascu și grupul de colindători „Lele de la Orăștie”
- Norbert Lorant Braviak
- Bogdan Toma și grupul de colindători din Ținutul Pădurenilor, alături de Nicolae Flaviu Cristea și Marian Suciu
Sâmbătă, 20 decembrie
- Maria Meltiș, Antonia Popa, Ana Codruț
- Călușarii de la Rapolt
- Ansamblul Folcloric „Șoimușiana”
- Fanfara din Petrești, județul Alba
- Cimpoierii din Transilvania
Duminică, 21 decembrie
- Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Nelu Ban Fîntînă, Marcel Gavriluță, Ovidiu Nechita, acompaniați de formația condusă de prof. Ionel Coza
- Dubașii de la Boz, alături de Oliviu Crișan și Flavius Danc
- Ansamblurile „Silvana” și „Silvana Junior” ale Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, alături de Andrada și Marinică Paul, Adriana Ștefan, Bianca Sârb, Ana Gabor, Lorena Cheregi, Lorena David, Marius Trif, Gabi Nicolae, Letiția Mihutiu, Aida Busuioc, Petruța Țihulcă și Bianca Iacoboni, acompaniați de orchestra Ansamblului „Silvana”.
- Coregrafia este semnată de Andrei Gabor, iar conducerea muzicală aparține lui Andrei Crișan.
Evenimentul va fi prezentat de Anca Mitrescu.
