La Muzeul Satului Transilvănean din Orăștie se anunță un weekend de pomină. Vor fi trei zile de vânătoare de comori, la care sunt așteptați să se înscrie copii cu vârste cuprinse între cinci și 12 ani. Competiția va avea loc începând de astăzi, 31 octombrie, până duminică, 2 noiembrie, între orele 12:00 și 16:00.
Și adulții au seara lor! Astfel, sâmbătă, sunt invitați să participe la „Noaptea luminii și a sunetelor”. Va fi foc de tabără, muzică și preparate delicioase, iar usturoiul va fi vedetă, pentru alungarea spiritelor rele. Cei care vin în costume autentice vor primi „licoarea nopții”.



Comoara fantomelor, în satul transilvănean
Chiar dacă este o sărbătoare importată, Halloween-ul este prilej de distracție și interacțiune, îndeosebi pentru copii.
La Muzeul Satului Transilvănean, copiii cu vârste cuprinse între cinci și 12 ani sunt așteptați să participe la o competiție plină de aventură, mister și curaj și să găsească „Comoara fantomelor din satul transilvănean”.
Începând de astăzi, 31 noiembrie, cei mici sunt invitați să găsească câteva comori ascunse bine prin curtea muzeului, în case, în biserică sau chiar pe lângă semețul monument: Sabia dacică. Concurentul care reușește să rezolve misterul în cel mai scurt timp va primi un premiu surpriză din partea organizatorilor.


„Va fi o vânătoare de comori la care îi așteptăm pe copii să se înscrie la numărul de telefon 0766 428 665. Taxa de participare este de 30 de lei, iar fiecare participant va primi câte un premiu.
Cel care scoate cel mai bun timp din cele trei zile va mai primi un premiu special.
Ne dorim ca toată lumea să aibă parte de distracție și relaxare și să se bucure de acest loc plin de istorie”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Marius Zdrenghea, fiul fondatorului muzeului, Mircea Zdrenghea, care duce mai departe proiectul tatălui său.

Noaptea luminii și a sunetelor
Și adulți vor avea seara lor. Astfel, sâmbătă 1 noiembrie, sunteți așteptați la „Noaptea luminii și a sunetelor”. Cei prezenți se vor putea bucura de preparate delicioase, iar usturoiul se pare că va fi vedeta nopții, pentru alungarea spiritelor rele.


Oaspeții care vor purta straie autentice vor avea parte de o surpriză din partea organizatorilor evenimentului: un pahar cu „licoarea nopții”. Nu va lipsi focul de tabără, în jurul căruia se vor țese povești, iar Dj-ul va avea grijă ca muzica să completeze tabloul unei seri perfecte, între prieteni.
Evenimentul va începe de la 17:00, până la miezul nopții. Intrarea este liberă.
