Aproape 50 de copii vor participa, la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, la inedita competiție sportivă „Aleargă în Cetate Noaptea”, motiv pentru care, organizatorii s-au văzut nevoiți să modifice categoriile de vârstă. Astfel, categoriile de vârstă se modifică în felul următor: sub 8 ani, 9-10 ani, 11-13 ani și 14-15 ani. Mai mult, organizatorii au pregătit pentru cei mai mici dintre participanți și o serie de surprize și premii.
Club Evoluții cu Alexandra Marcu îl răsplătește pe cel mai rapid alergător al traseului cu o drumeție, asupra căreia vor stabili detaliile de comun acord. De asemenea, o prietenă a organizatorilor evenimentului sportiv a decis să ofere premii în bani pentru copiii care se clasează pe primele trei locuri, indiferent de vârstă și sex. Astfel, ocupantul locului întâi va fi recompensat cu suma de 150 de lei, locul doi, 100 de lei, și pentru locul trei, 50 de lei, iar surprizele nu se orpesc aici, spun organizatorii.
Copiii vor lua startul la ora 18:00, din parcul Cetății, și se va pleca la fiecare 15 secunde, în funcție de categoria de vârstă. Lungimea traseului este de un kilometru, plus scările Cetății, cursa încheindu-se în incinta cetății.
Pe lângă copii, și numărul adulților care s-au înscris, în acest an, în concurs a ajuns la aproape 100.
Inedita competiție sportivă „Aleargă în Cetate Noaptea”, ajunsă la cea de-a doua ediție, se va derula, în acest an, în data de 12 septembrie, și va aduce unele modificări, în ce privește organizarea, cauzate de pandemia de coronavirus. Competiția de alergare se adresează tuturor categoriilor de vârstă și se va desfășura pe timpul nopții, la lumina torțelor, în Deva Citadel.
Mai multe informații despre acest eveniment sportiv gasiți accesând acest link: