După un an de pauză, pricinuită de pandemie, Festivalul Opera Nights revine la Hunedoara. Evenimentul va avea loc la finele acestei săptămâni, vineri și sâmbătă, pe esplanada din fața Castelului Corvinilor. Ediția din acest an va include spectacolele Trubadurul (Giuseppe Verdi) și Turandot (Giacomo Puccini).
„Este o ediție organizată într-un an dificil, motiv pentru care nu i-am acordat amploarea cuvenită. Ne-am gândit, de asemenea, să nu cheltuim prea mulți bani. Am avut două opțiuni: să organizăm evenimentul cu bani mai puțini și mai restrâns sau să nu organizăm. Și, evident, am ales prima variantă. Astfel, evenimentul se va organiza exclusiv la castel, de unde a plecat de fapt, cu posibilitatea de a-l extinde în anii viitori și asta în funcție de alocările bugetare”, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul festivalului, Alexandru Gruian.
Festivalul Opera Nights este un brand care a reușit să se impună încă de la debut, iar din al doilea an în care s-a organizat a fost promovat chiar de Biroul de Turism al României la Viena. Încă de la prima ediție, ansambul care a performat a fost cel al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, cel care și la finele acestei săptămâni îi va încânta pe melomanii prezenți cu spectacole de înaltă ținută artistică.
Accesul la spectacole va fi gratuit, în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară. Potrivit organizatorilor, sunt aprovimativ 400 de locuri disponiblie. Spectacolele vor începe la ora 21:00.
Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara.