Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului” va aduna laolaltă, la finalul acestei săptămâni, nu mai puțin de 300 de reenactori din țară și străinătate. Dacii și romanii își dau, din nou, întâlnire la Măgura Uroiului, în perioada 30 august – 1 septembrie. Ediția a XIV-a a festivalului vine și cu o serie de surprize pentru public și cu mai multe ateliere interesante adresate copiilor și adulților.
Organizatorii au început deja pregătirile pentru găzduirea reenactorilor din ţară şi din străinătate, care îi vor purta pe cei prezenți înapoi în timp, cu aproximativ 2.000 de ani.
300 de reenactori din țară și străinătate
În acest an, Măgura Uroiului va „găzdui” aproximativ 300 de reenactori din țară și străinătate, care vor oferi publicului adevărate lecții de istorie.
„Conform unei tradiţii mai vechi, în acest an, Festivalul DacFest va fi din nou organizat la finalul verii. Am considerat că este mult mai bine pentru public, pentru că nu mai este atât de clad afară.
Ne bucurăm să vă putem prezenta din nou trupe de daci, romani şi sarmaţi de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Dorosloveni, Piteşti, Sibiu, Zalău, din Italia, Bulgaria, şi Anglia, alături de oaspeţi care se află pentru prima dată la DacFest, din Ungaria şi Spania”, a declarat pentru GO Hunedoara, Lucian Panov, președintele Asociației Terra Dacica Aeterna.
Trei zile pline de activități
Organizatorii festivalului promit că vor fi trei zile pline de activităţi care mai de care mai interesante, adresate copiilor şi adulţilor. „Cei prezenți vor avea parte de o paradă cu torţe, demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, cu ritualuri şi dansuri antice, cu demonstraţii de jocuri sportive şi întreceri în stil antic între reprezentanţii asociaţiilor participante, cu ateliere civile interactive, cu spectacole cu foc, dar şi cu momente surpriză pentru public şi trupele participante.
Pentru a vă bucura de toate acestea, nu trebuie decât să fiţi prezenţi în centrul oraşului Simeria, vineri, şi pe Platoul Măgurii sâmbătă şi duminică, accesul pe întreaga durata a evenimentului fiind gratuit, în aer liber”, a mai precizat Lucian Panov, președintele Asociației Terra Dacica Aeterna.
Paradă a dacilor și romanilor, în Simeria
Vineri, 30 August, de la ora 21:00, va avea loc parada cu torțe, care va încânta privirile tuturor, oferită de daci și romani.
„Ne întâlnim, din nou, la Măgura Uroiului, la unul dintre cele mai apreciate festivaluri de acest gen. Vor fi momente frumoase, spectaculoase și așteptăm ca hunedorenii să fie în număr cât mai mare alături de daci și romani. Debutul evenimentului va fi marcat printr-o paradă cu torțe, care vă va încânta privirile. Aici puteți vedea reenactorii, care începând de vineri seara vă vor purta înapoi în timp, cam 2000 de ani”, a declarat pentru GO Hunedoara, Radu Barb, directorul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara.
PROGRAMUL FESTIVALULUI DACFEST
Vineri, 30 august 2024
21:00 – 22:00 Deschiderea oficială a festivalului (paradă cu torţe) – Simeria
Sâmbătă, 31 august 2024
10:00 – 23:00: Măgura Uroiului – Tabere şi ateliere antice, antrenamente militare, ritualuri şi dansuri antice, lupte de gladiatori, târg de sclavi, prima bătălie, concert black metal, spectacol cu foc şi ritualul focului sacru
Duminică, 1 septembrie 2024
10:00 – 16:00: Măgura Uroiului – Tabere şi ateliere antice, concursul „Pui de dac”, joc antic demonstrativ, antrenamente militare, dansuri antice, lupte de gladiatori, pentatlon antic, bătălia finală, ceremonia de închidere.