Istoria va prinde iarăși viață la Ardeu, în comuna Balșa, unde, pe parcursul a trei zile, de astăzi și până duminică, 25 mai, se desfășoară Festivalul „Dava Fest”.
Ajuns la a doua ediție, evenimentul are loc pe „Pragul Ardeului”, în apropierea cetății dacice.
Vor fi spectacole de muzică și dans tradițional, ateliere de reconstituire istorică, tururi ghidate, gastronomie antică și o sumedenie de activități pentru toate vârstele.
Nu vor lipsi nici confruntările dintre daci și romani, dar nici renumitul „foc sacru”.



Vor fi trei zile în care istoria va prinde viață pe ,,Pragul Ardeului”, în apropierea cetății dacice. Participanții la eveniment vor avea ocazia să tragă cu arcul, să guste din bucate specifice bucătăriei antice, dar și să observe îndeaproape echipamentele militare dacice și romane. Totodată, reenactorii vor prezenta o serie de jocuri moștenite de la daci și romani, precum și tehnici de scriere antice și multe alte surprize.
„Pe lângă concertele de muzică populară, susținute de artiști îndrăgiți de public, nu vor lipsi nici încleștările dintre daci și romani, precum și ghidajul specializat la cetatea dacică. Experiența personalului de specialitate din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce un plus de valoare evenimentului”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Corina Muntean, reprezentant al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.




Trei zile de istorie, tradiții și folclor
Evenimentul începe astăzi, de la ora 16:00, cu spectacole folclorice susținute de artiști îndrăgiți, între care se numără Mirela Petrean.
Sâmbătă, intră în scenă dacii și romanii, care pe parcursul întregii zile vor prezenta o serie de ateliere, antrenamente și demonstrații de luptă, iar seara, de la ora 21:00 va fi aprins „focul sacru”. Seara se va încheia cu un recital susținut de îndrăgitul solist al Banatului, Nicu Novac.
Duminică, dacii și romanii vor fi din nou la datorie, de la ora 11:00 și până la 16:00. După această oră va avea loc spectacolul de folclor.
Fesstivalul este organizat de Primăria comunei Balșa în colaborare cu Filiala Deva a Asociaţiei Terra Dacica Aeterna, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și Asociația pentru Promovarea Tradițiilor.