Corvin Castle din Hunedoara va fi, sâmbătă, 15 noiembrie, gazda unui eveniment mult așteptat, care aduce în același loc trecutul, prezentul și viitorul: „Medieval Robotics Day”.
Echipe de robotică din județ, în frunte cu echipa de aur a Hunedoarei, RobotX, vor prezenta câțiva roboți pe care și cei mai curioși dintre vizitatori îi vor putea manevra. Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, are loc între orele 11:00 și 18:00.

„Profităm de mediul extraordinar al castelului pentru a organiza o întâlnire între roboți din județ. Ne întâlnim cu echipe de robotică din județ și așteptăm publicul să admire roboții realizați de acești tineri minunați. Este o întâlnire amicală între echipele hunedorene de robotică, iar vizitatorii castelului vor avea ocazia să vadă roboți în acțiune și vor putea să discute cu cei care i-au construit. Vor primi toate răspunsurile pe care le au cu privire la roboți, cum se realizează și vor putea chiar să îi manevreze”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Mircea Nistor, profesor de fizică și robotică la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”, Hunedoara.




Inovație, creativitate și spirit de echipă
Acest eveniment a devenit o tradiție în municipiul Hunedoara, fiind dedicat inovației, creativității și spiritului de echipă, iar an de an este organizat în incinta Castelului Corvinilor.
„Ne bucurăm că putem fi gazdele acestui eveniment deosebit și le dorim acestor tineri talentați mult succes la competițiile la care urmează să participe. Pregătiți-vă pentru o zi plină de distracție! O zi în care trecutul se îmbină perfect cu prezentul și viitorul”, a declarat, pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.




Foto: arhivă Primăria Hunedoara
