O competiție unică în județ a luat startul, în această lună, în municipiul Hunedoara. Este vorba despre Huniadica Run & Bike Duathlon 2022, un eveniment în premieră, de alergare şi ciclism, dedicat copiilor cu vârstele cuprinse între 6 şi 11 ani. Acesta nu a fost un simplu eveniment sportiv, ci și o lecție de educație rutieră și civică, totodată. Cu mult suflet și dăruire, organizatorii și, îndeosebi, voluntarii implicați au avut grijă ca fiecare copil să ajungă în siguranță la linia de finish, să se hidrateze și să mențină aportul de calorii.
„Este pentru prima dată când organizăm o astfel de competiție în Hunedoara și ne dorim ca ea să continue în fiecare an. Reușita acestui eveniment se datorează îndeosebi voluntarilor, cărora doresc să le mulțumesc în mod special. O așa echipă și atât de multă implicare rar îți este dat să întâlnești. Fără voluntari, organizatorii unei asemenea competiții nu au cum să reușească. Le mulțumesc și mă înclin în fața lor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Mihaela Grosu, organizator al evenimentului și membru în Asociația MC Huniadica.
Aproximativ 100 de copii au luat parte la acest concurs, desfășurat chiar de ziua lor, în Parcul Tineretului din municipiul de pe Cerna. Deși, fiind 1 iunie, au avut parte de o serie de alte activități și jocuri, copiii le-au lăsat deoparte pentru a concura. Iar efortul le-a fost pe deplin răsplătit de către organizatori. Competiția a demarat cu o lecție de educație rutieră, predată chiar de către polițiștii hunedoreni. Mai apoi, copiilor le-a fost prezentat traseul și s-a dat startul.
Buburuzele, Iepurașii și Lupișorii au alergat și pedalat cu elan către finish
La această competiție au existat trei categorii de vârstă, fiecare având premiate locurile I, II şi III, fete / băieţi. La categoria de vârstă 6-7 ani, Buburuzele, așa cum au denumit organizatorii această categorie de vârstă, au avut de parcurs, în alergare, o distanță de aproximativ 600 de metri, și o tură cu bicicleta pe același traseu.
Următoarea categorie de vârstă, 8-9 ani, Iepurașii, s-au întrecut în alergare pe aceeași distanță, pentru ca mai apoi să pedaleze trei ture.
La final, Lupișorii au alergat și ei 600 de metri și ar fi trebuit să parcurgă și cinci ture cu bicicleta. Însă, din cauza căldurii de afară, organizatorii s-au văzut nevoiți să le mai „taie” din traseu două ture pentru ca toată lumea să încheie teafără cursa.
Traseul a avut ca punct de start Bulevardul Dacia, a urmat zona Union, Rusca și parcurgerea sensului giratoriu, apoi revenirea spre Union la zona de finish.
Toți copiii au primit diplome și daruri la finalul cursei, când a fost organizată și o tombolă cu premii.
Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia MC Huniadica, în colaborare cu Asociaţia Alert In Deva, în cadrul proiectului Implicare, Socializare, Voluntariat – Tinerii din Hunedoara.
Proiect finanțat nerambursabil din bugetul local al Muncipiului Hunedoara, implementat de Asociația MC Huniadica. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Municipiului Hunedoara.