Mii de pelerini sunt așteptați și în acest an, în Vinerea Mare, să ajungă la Lupeni și, mai apoi, la Schitul Straja, într-o procesiune unică în țară: „Drumul Crucii”.
De 27 de ani, an de an, credincioși și preoți, deopotrivă, refac simbolic drumul parcurs de Mântuitorul Isus Hristos către Muntele Golgota.
Procesiunea este considerată cea mai lungă din țară, raportat la numărul de kilometri parcurși de către participanți, respectiv 10.
Evenimentul se derulează pe parcursul a patru ore, iar la final, Crucea, ce conține moaște ale mai multor sfinți, este așezată în schitul din munte.


Crucea va fi adusă în Lupeni, de la Schitul Straja, în jurul orei 10:30, precum și moaștele Sfântului Irodion de la Lainici. De la ora 11:00, Mariana Anghel și Corul Sfântul Gheorghe Pelerinul vor cânta pricesne. Mai apoi, de la ora 11:45, va începe procesiunea condusă de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
14 popasuri spre cer
Pelerinajul începe în jurul orei 11:45, la Biserica „Sfântul Nicolae” din centrul orașului Lupeni. Mai apoi, pelerinii vor purta pe umeri crucea grea, de 100 de kilograme, care are o lăţime de 2,20 metri şi o lungime de 4,40 metri, iar până la schit vor face 14 popasuri.
Pe crucea în care se află și o părticică din crucea pe care a purtat-o Însuși Mântuitorul există câte un basorelief care simbolizează scena fiecărei opriri făcute de Isus Hristos în drumul Său spre răstignire, dar și moaște ale unor sfinți.



„La fiecare oprire, soborul de preoți care participă la procesiune se oprește pentru a se ruga. Orice pelerin poate să poarte această cruce pe umeri, însă între primul și al doilea popas aceasta este purtată pe umeri de către preoți.
Crucea ne adună laolaltă, tineri și bătrâni, pe acest drum. Este crucea fiecăruia dintre noi, iar sub greutatea ei poți medita la suferințele la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre. După ce parcurg acest drum, mulți dintre pelerini spun că simt o ușurare sufletească”, a precizat, pentru GO Hunedoara, Emil Părău.



Un drum al jertfei
Procesiunea „Drumul Crucii” a fost iniţiată de către omul de afaceri Emil Părău, de numele căruia se leagă ascensiunea stațiunii montane Straja. Acesta a decis să construiască aici un schit, Schitul Straja, iar mai apoi, după un un semn divin, o cruce, tunelul cu sfinți și această procesiune religioasă unică în țară.
În ce privește „Drumul Crucii”, nu este nimic la voia întâmplării. Procesiunea începe din locul în care se află înmormântați eroi ai acestui neam, care s-au jertfit pentru țară în Primul Război Mondial, și se încheie în locul în care aceștia și-au dat ultima suflare, la Crucea din Straja.
