Sportivul Toma Coconea, singurul care a participat la toate edițiile celei mai dificile competiții de anduranță din lume – Red Bull X-Alps – și-a deschis barul Coconea Snow Bar în Stațiunea Parâng, chiar pe pârtie.
Turiștii care ajung aici se pot așeza confortabil pe una dintre multele și coloratele perne special amplasate în jurul localului și pot savura în voie o băutură, pot mânca, pot asculta muzică sau pur și simplu pot admira peisajul extrem de ofertant.
„Coconea Snow Bar” s-a deschis la sfârșitul anului trecut, iar oamenii l-au primit cu brațele deschise. Barul este amenajat pe platoul unde a fost „Căsuța din povești”, iar pentru cunoscători, la prima rampă a telescaunului vechi, la baza pârtiei, la Pilonul 17.
Toma Coconea, unul dintre principalii promotori ai Parâgului, a declarat pentru GO Hunedoara că după ce a călătorit destul de mult, în mai multe colțuri ale lumii, și a văzut cum sunt „aranjate” lucrurile în unele țări, a decis să deschidă o astfel de locație și în Parâng, locul mult îndrăgit și promovat de el.
„Demult am vrut să mă mut cu totul în Parâng, lucru pe care l-am și făcut. Acolo locuiesc acum. Eu am perioada competițională vara și am zis că trebuie să fac ceva și în sezonul rece, să fiu activ. Aveam demult acest plan, de a deschide un astfel de bar și, iată că, am și reușit să dau o pată de culoare zonei.
Mă bucur enorm când văd oameni fericiți, încântați de munte, de timpul frumos, de poveștile pline de amintiri și, mai ales, că toate se întâmplă în jurul meu. Am mai comandat câteva șezlonguri, care sunt de fapt niște perne destul de mari, pentru că, din fericire, au fost mulți turiști care au poposit la barul nostru, Coconea Snow Bar.
Turiștii pot savura o bautura calda cu o priveliște minunată
Ne bucură tare mult când vedem că oamenii vin aici cu drag, iar noi încercăm să le oferim toate condițiile. Dacă ei vor să petreacă mai mult timp la bar sau în fața lui, unde pot savura în tihnă o cafea, un ceai, un vin fiert sau alte băuturi, dar și o priveliște minunată, noi nu închidem doar pentru că s-a terminat programul.
Am învățat că trebuie să te pliezi pe dorințele clienților, care în timp ne devin și prieteni. Toți care au venit la noi ne-au felicitat pentru idee și pentru ceea ce am făcut aici. Avem clienți care au urcat în Parâng doar pentru a veni la barul nostru, să admire în voie peisajul și să bea ceva și să asculte o muzică bună”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Toma Coconea.
Vedeta barului Coconea Snow Bar, pisoiul Elfi
Vedeta barului este un motan pe nume Elfi, din rasa Scottish, care atrage turiștii, ca un magnet. „Pe Elfi l-am luat în urmă cu patru luni și are acum un an și două luni. A ajuns să fie vedeta barului. Mă amuză teribil când mai intră copii foarte hotărâți în local și întreabă, direct, unde este pisoiul? Îi place și lui aici pe pârtie, mai ales că are parte de atenția tuturor. Este un răsfățat”, a mai precizat Toma Coconea, pentru GO Hunedoara.
Toma Coconea spune este posibil ca barul să rămână deschis și pe perioada verii, dorind să organizeze aici și diferite concerte, pentru turiștii care ajung în Parâng, dar și locuitorii acestui județ.
Programul „Coconea Snow Bar”: zilnic între orele 09:00 și 17.30 (cu posibilitatea de prelungire, în funcție de dorințele clienților).