Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost înscris pentru titlul de „Marcă a patrimoniului european”. Anunțul a fost făcut de Administraţia Muzeului „Castelul Corvinilor” şi Primăria Municipiului Hunedoara, care au efectuat demersurile necesare pentru ca principalul obiectiv turistic din judeţ să fie inclus în preselecția națională efectuată pentru desemnarea acestei distincții, ce se acordă doar celor mai valoroase obiective turistice din Europa.
„Prin acest proiect, sperăm să reușim să materializăm o rută europeană a Corvinilor”
Documentaţia în acest scop a fost transmisă Institutului Naţional al Patrimoniului (INP). La începutul lunii martie, reprezentanții acestui institut vor desemna cel mult două obiective din țară care vor reprezenta apoi România la selecţia finală, făcută de specialişti ai Comisiei Europene.
„Obținerea unui astfel de titlu ne-ar face o mare onoare. Considerăm că acest castel merită o astfel de distincție, atât monumentul în sine, cât și familia care l-a construit. Și Castelul Corvinilor, precum și municipiul Hunedoara este un spațiu cosmopolit. Iar dacă ne raportăm strict la monument, putem spune că acesta este dovada încercărilor de unificare a mai multor popoare europene într-o idee comună, aceasta fiind, evident, apărarea în fața pericolului otoman.Practic, această idee de unificare la nivel de Ev Mediu, o putem regăsi astăzi, dar sub un alt scop, nu militar, ci unul de natură civilă. Prin acest proiect, sperăm să reușim să materializăm o rută europeană a Corvinilor. Practic, această rută europeană dorește cooptarea, într-o rețea turistică, a Austriei, Ungariei, României, Serbiei și Croației, care dețin obiective ce sunt în legătură directă cu familia Corvinilor”, a declarat pentru GO Hunedoara, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu.
Castelul, unul dintre motoarele de dezvoltare economică a zonei
Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, „Castelul Corvinilor este unul dintre elementele identitare ale Hunedoarei, dar şi ale Transilvaniei. A fost şi rămâne în zona centrală a preocupărilor Primăriei Hunedoara deoarece, pe lângă valoarea sa istorică, simbolică şi culturală, mai ales în ultimii ani, Castelul a devenit şi un motor de dezvoltare economică a zonei. Din toate aceste motive, considerăm că orice demers menit să promoveze obiectivul medieval din oraşul nostru este nu doar necesar, ci obligatoriu”.
Ce este „Marca patrimoniului european”
„Marca patrimoniului european” este o iniţiativă menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tinerilor valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură şi patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniune şi a dialogului intercultural. Acordarea mărcii la nivel european se desfăşoară o dată la doi ani, iar fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene, în fiecare sesiune, maximum două propuneri de situri, dintre care poate fi selectat maximum unul.
Castelul Corvinilor îndeplineşte toate cele trei condiţii importante ale procedurii de selecţie. Monumentul în sine şi deţinătorii săi din secolul al XV-lea, Ioan de Hunedoara, apoi Matei Corvin, au jucat, fiecare, un rol major în istoria Europei, iar castelul atrage mii de turişti de pe continent, dar şi din alte părţi ale lumii. În acelaşi timp „prin istoria şi arhitectura sa, ambele intim legate de influenţa în istoria europeană a familiei Corvinilor, Castelul stă ca un martor al drumului lung şi agonizant către uniunea popoarelor spaţiului european în jurul unui ideal şi, mai cu seamă, al apărării acestui ideal cu orice preţ”, după cum se arată într-un fragment al documentaţiei întocmite pentru candidatură.
În România, titlul de „Marcă a patrimoniului european” a mai fost deţinut, până acum, doar de „Memorialul Sighet” – Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş), fiind obţinut în 2018.